Management Financiar

Descriere

Programul de dezvoltare urmărește însușirea de către participanți a metodelor și a tehnicilor de management financiar, vizând în principal decizia de finanțare și decizia de investiții în cadrul unei organizații. Se va pune accentul pe următoarele aspecte: analiza situațiilor financiare, indicatorii financiari, problematica investițiilor, identificarea și analiza surselor de finanțare, managementul trezoreriei, managementul capitalurilor și analiza profitabilității. Programul de dezvoltare va fi structurat pe două segmente: unul este dedicat analizei financiare, iar celălalt strategiilor financiare având ca obiectiv maximizarea valorii organizației.

Obiective

Programul urmărește:

  • formarea competențelor necesare unui management eficient al resurselor financiare ale organizației
  • explicarea și facilitarea însușirii conceptelor și principiilor de bază specifice managementului financiar
  • însușirea de către participanți a metodelor și a tehnicilor de management financiar, vizând în principal decizia de finanțare și decizia de investiții;
  • cunoașterea, analiza și interpretarea de către participanți a situațiilor financiare;
  • dezvoltarea unor abilități de analiză financiară

Tematică

  1. Managementul financiar – expresie operațională a funcției financiare
  2. Analiza financiară prin prisma indicatorilor financiari:
    1. Indicatori de lichiditate
    2. Indicatori de îndatorare
    3. Indicatori de eficiență
    4. Indicatori de profitabilitate
    5. Indicatori de piață
  3. Fundamentarea deciziei de investiții
    1. Criterii simple de opțiune pentru investiții
    2. Criterii de opțiune pentru investiții construite pe baza actualizării cash-flow-urilor viitoare (VAN, RIR, IR)
    3. Criteriile de opțiune pentru investiții construite prin integrarea riscului în decizia de investiții
  4. Decizia de finanțare
    1. Sursele de finanțare pe termen lung
    2. Capital atras
    3. Capital împrumutat
    4. Costul capitalului
    5. Finanțarea pe termen scurt
  5. Managementul trezoreriei
    1. Organizarea trezoreriei
    2. Previzionarea fluxurilor de trezorerie
    3. Instrumentele managementului trezoreriei
  6. Problematica profitului firmei
    1. Programarea profitului
    2. Pragul de rentabilitate și condițiile utilizării lui
    3. Analiza marginală și avantajele utilizării ei
    4. Repartizarea profitului

Metode şi Tehnici

Pe tot parcursul programului de formare se vor utiliza:

  • prelegerea
  • prezentări
  • dezbateri
  • studii de caz
  • jocuri de roluri
  • activități individuale și activități pe echipe

Solicită Ofertă

Vă rugăm să completați formularul de mai jos:

Nume, Prenume(*)
Informații lipsă

Companie
Invalid Input

Email(*)
Adresă invalidă

Telefon(*)
Număr telefon lipsă

Solicit ofertă pentru(*)
Subiectul mesajului

Mesaj(*)

Doresc să mă abonez la Newsletterul ATU Consulting(*)
Bifați una dintre variante.

Cod de verificare(*)
Cod de verificare
  RefreshCod invalid

Trimite

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting