Skip to main content
Jurnal »

Duminica pe Coclauri #45

15 mai 2018
scris de:
DpC 45

Pentru Duminica pe Coclauri #45 pașii ne-au dus spre familia Avram și ne-am bucurat să îi revedem aproape neschimbați după un an de zile. Am avut parte de o zi și o atmosferă plăcută alături de familie și prieteni, iar vremea a ținut cu noi până la final.

Pe 13 mai am pornit împreună spre un loc tare drag nouă – Poiana cu Narcise de la Tecșești. Ca de obicei, am pornit la ora 9:00 din Cluj-Napoca în direcția Alba-Iulia, iar după localitatea Teiuș, am făcut dreapta spre Galda de Jos. După regrupare, am continuat traseul, iar după câțiva kilometri, la indicatorul spre Întregalde am făcut din nou dreapta. Ajunși în localitatea Benic, am urmărit indicatorul Întregalde până am ajuns în Poiana Galdei. De acolo am urmat indicatorul de lemn spre Reicani-Tecșești, iar apoi am ajuns în locul unde am lăsat mașinile. Am continuat traseul pe jos spre Piatra Cetii, ajungând la un total de 3.5 km cu o ascensiune totală de 300 metri, gradul de dificultate fiind unul mediu. După două ore de mers, ne-am întors la Poiana cu Narcise unde familia Avram ne-a așteptat cu bunătățuri din produse locale. Un deliciu! În jurul orei 17:00 eram pregătiți pentru drumul înapoi spre Cluj-Napoca.

Traseul GSPies auto poate fi urmărit aici, iar traseul spre Piatra Cetii aici.

Felicitări drumeților! Am fost 13 adulți și șapte copii veseli și plini de energie.

Vă așteptăm cu drag la o nouă Duminică pe Coclauri în număr cât mai mare! Până atunci, vă invităm cu drag să vedeți câteva fotografii făcute de Istvan și Magdi pe parcursul drumeției.

Duminica pe coclauri logo

Recomandă și altora