Skip to main content
Jurnal »

Petrecerea de Crăciun ATU – 2016

22 decembrie 2016
Echipa-ATU-2016

Duminică, 18 decembrie, ne-am adunat la Petrecerea de Crăciun ATU și am sărbătorit împreună 2016 – anul pe care l-am dedicat pasiunii și lucrurilor făcute cu pasiune.

Ca de fiecare dată, pentru noi, petrecerea s-a dovedit a fi un prilej de (re)întâlnire, bucurie, împărtășiri, multe momente cu zâmbete (sau chiar de râs în hohote), schimb de cadouri, surprize presărate și gânduri către viitor.

Echipa-ATU-2016

Pentru ATU, 2016 a fost un an plin și fructos, un an în care ne-am redefinit valorile, în care ne-am implicat în multe traininguri, proiecte și evenimente, un an în care poate ne-am expus mai mult ca alte dăți și ne-am lăsat văzuți așa cum suntem, cu asumare; un an în care prin tot ceea ce am făcut, am încercat să fim flexibili și să ne adaptăm și, nu în ultimul rând, un an în care am mai crescut și ne-am dezvoltat și noi alături de cei cu care am intrat în contact în diferite contexte de training sau beyond.

După ce am văzut cum a fost 2016 pentru ATU, am avut ocazia să ascultăm și cum a fost și ce a înseamnat 2016 pentru fiecare dintre membrii Echipei ATU! Am petrecut astfel o seară frumoasă și rotundă, în care ne-am încărcat cu energie pozitivă, entuziasm și încredere pentru perioada care urmează.

Mulțumim tuturor colegilor că fac parte din și contribuie la povestea ATU!


Vă invităm cu drag să vedeți o parte din momentele surprinse de Dan Tăuțan în albumul dedicat de pe pagina noastră de Facebook.

Ne propunem ca 2017 să fie un an dedicat învățării reale!

2017-anul-invatarii

Recomandă și altora