A fost odată... Luni de poveste!

.

Iată că am încheiat cele două luni (septembrie - octombrie 2016), în care am petrecut nouă seri de luni în compania unui trainer ATU, abordând diverse teme și subiecte de interes în cadrul evenimentului Luni de poveste... la Cărturești!

LDP-C-2016-final

Ne-am gândit să facem o scurtă trecere în revistă a celor nouă espresso traininguri, însă nu înainte de a împărtăși faptul că dincolo de interacțiuni, provocări, satisfacții și lecții învățate, credem și simțim că acest proiect reflectă foarte bine valorile ATU Consulting: Autenticitate, Implicare, Adaptare și Dezvoltare.

Întâlnirile au creat un context potrivit de manifestare a autenticității; ne-am asumat cine suntem și ne-am arătat celorlalți așa cum suntem: cu punctele noastre forte, dar și cu părțile noastre slabe și de îmbunătățit. I-am încurajat pe colegii noștri să iasă în față, să împărtășească celorlalți din pasiunile și interesele proprii, chiar dacă, uneori, asta înseamnă să te expui și să fii vulnerabil. Ni s-a confirmat o dată în plus că suntem o echipă diversă, cu oameni cu pregătire, experiență și competențe diverse, iar acest aspect încercăm să-l valorificăm constant oferind prilejul ca fiecare să contribuie activ și pozitiv la schimbările din jurul său.

Implicarea a fost cu siguranță motorul care a generat și a pus în funcțiune întreg proiectul. Atât echipa internă, cât și trainerii care au susținut ateliere, fiecare membru al Echipei ATU s-a angajat cu responsabilitate în ceea ce a făcut. Ne-am susținut reciproc, ne-am oferit feedback unii altora pe parcurs, am avut ințiativă, am fost proactivi sau am încercat să găsim soluții atunci când am avut nevoie de ele. Evenimentul ne-a oferit totodată oportunitatea să ne cunoaștem mai bine, să lucrăm împreună și să ne consolidăm reciproc încrederea unii în ceilalți.

Încă din etapa de pregătire, am planificat proiectul ținânt cont de toți cei implicați. Am fost flexibili și ne-am adaptat la situațiile și schimbările apărute și, în măsura în care am putut, la oamenii din sală și la feedback-urile primite pe parcurs. Ne-am asumat încă de la început că, fiind vorba de un eveniment deschis publicului larg, cu intrare liberă, audiența poate fi una diversă și variată, și dincolo de cum și ce au pregătit, trainerii au încercat să răspundă așteptărilor și întrebărilor venite din sală pe parcurs.

Întâlnirile Luni de poveste... la Cărturești au reprezentat continuarea unui eveniment pe care l-am inaugurat în primăvara acestui an pentru participanții la cursurile noastre. Încă de la început, ne-am implicat în acest gen de proiect pentru a ajunge mai aproape de oamenii care doresc să învețe. Prin ceea ce facem și prin activitățile pe care le derulăm constant, încurajăm și susținem învățarea și dezvoltarea de abilități și competențe ca procese continue de creștere personală și profesională. În plus, am învățat și ne-am dezvoltat și noi, alături de cei care au avut curiozitatea și dorința de a participa la ateliere. Așa cum le-am recomandat și lor, din fiecare întâlnire am putut lua și noi măcar o idee nouă sau un aspect pe care dorim să-l schimbăm sau să-l facem altfel în viața noastră de zi cu zi.

Luni, 5 septembrie, am deschis evenimentul cu atelierul Despre învățare și efectele ei, în care, alături de Gabriela HUM, am aflat mai multe despre învățarea la adulți, despre ce ne motivează să învățăm, ce stil de învățare avem și care sunt câteva recomandări care ne pot ajuta să învățăm mai eficient.

LDP-C-1-Despre-invatare-si-efectele-ei

În 12 septembrie, a avut loc cel de-al doilea atelier alături de colegul nostru, Răzvan GOGA: Din bucătăria fină a leadershipului. Am discutat despre nevoi, despre ce ne determină să-i urmăm pe alții sau de ce alții ne urmează, am descoperit ce stil de leadership predominant avem și cât de important e să reușim să-l adaptăm în funcție de situația în care ne aflăm.

LDP-C-2-Din-bucataria-fina-a-leadershipului

Cel de-al treilea atelier, Emoția în relația cu banii, a avut loc în 19 septembrie, în compania colegului nostru, Radu MĂRINCEAN. A fost o seară intensă, cu un conținut bogat, în care am vorbit despre neuroștiințe, despre modul în care funcționează creierul și cum se produc emoțiile, despre istoria banilor, despre cum a apărut creditul, despre socionomie, comportamente și cauzalitate socială.

LDP-C-3-Emotia-in-relatia-cu-banii

Luni, 26 septembrie, a avut loc cea de-a patra întâlnire dedicată Dezvoltării în spirala stresului. Alături de Szeréna SEER, am petrecut o seară în care ne-am îndreptat atenția asupra conceptului de stres. Ne-am gândit împreună la ce anume ne face să fim stresați, am descoperit diferența dintre distres și eustres, am vorbit despre cum reacționăm adesea în raport cu stresul alegând să luptăm, să fugim, să ne blocăm sau, calea recomandată, să facem față acestuia, privindu-l ca pe o oportunitatea de creștere și dezvoltare.

LDP-C-4-Dezvoltarea-in-spirala-stresului

Mijlocul proiectului a fost marcat de întâlnirea cu Adela HARLIȘCA: Despre performanță în viața personală. În 3 octombrie, am vorbit despre conceptul de performanță și nuanțele sale în ceea ce privește trecerea de la planul profesional la cel personal. Am aflat mai multe despre metodologia Lean, despre tehnica 5S, despre cele 8 Pierderi. Am fost încurajați să ne simplificăm viața, iar în acest sens, la un moment dat, chiar am renunțat la câte un lucru inutil pe care-l purtam cu noi. Mai mult, am aflat de la o parte dintre cei prezenți în sală o serie de life hacks-uri... idei care să ne ajute să fim mai ordonați sau/și mai performanți în viața de zi cu zi.

LDP-C-5-Performanta-in-viata-personala

În 10 octombrie, a avut loc cel de-al șaselea atelier: Despre eficiență și agilitatea creierului. În compania lui Bogdan GIURGIU, am petrecut o seară în care am vorbit despre metodologiile Agile și Scrum și, pornind de la valorile Agile (respect, angajament, focus, curaj, simplitate, comunicare și feedback), am extras și evidențiat împreună etape și principii pe care le putem aplica și în viața de zi cu zi pentru a fi mai eficienți.

LDP-C-6-Eficienta-si-agilitatea-creierului

În cea de-a șaptea întâlnire, din 17 octombrie, ne-am propus să ne îndreptăm atenția spre Definirea succesului în carieră. De această dată, gazda serii a fost Diana BERINDEI și am petrecut împreună o seară în care am vorbit despre competențele care contribuie la succesul într-o anumită sarcină, am vorbit despre obiective și valori personale, am asemănat succesul cu o apă curgătoare și am ajuns la concluzia că succesul nu e același lucru pentru toată lumea; că e mai degrabă un proces și totodată o experiență unică și profund personală.

LDP-C-7-Definirea-succesului-in-cariera

Penultimul atelier din cadrul evenimentului a avut loc în 24 octombrie și a fost despre Motivare și (re)sursele ei. Alături de colegul nostru, Gavril HABA, ne-am reamintit nevoile enunțate de Maslow și le-am adus în prezent, insistând pe cele trei dimensiuni definite de Susan Fowler: autonomie, relaționare și competență. Am ajuns la concluzia că oamenii au întotdeauna o motivație care stă la baza atât a acțiunii, cât și a lipsei de acțiune. Întrebarea potrivită nu este dacă suntem motivați, ci ce anume ne motivează în comportamentele și deciziile noastre. În final, fiecare dintre noi a descoperit ce ne motivează mai mult în munca pe care o facem în momentul prezent!

LDP-C-8-Motivarea-si-re-sursele-ei

În ultima zi din lună, pe 31 octombrie, am încheiat evenimentul Luni de poveste... la Cărturești. Finalul proiectului a fost marcat de mai multe surprize. Deși inițial era în program să petrecem o seară în care să vorbim despre creativitate, din cauza unor probleme de sănătate, colegul nostru Tudor SBÂRCEA nu a putut fi prezent. Aveam posibilitatea să renunțăm la acest ultim atelier, însă am ales să ne adaptăm și să ne bucurăm de prilejul de a ne putea (re)întâlni.

Astfel, Gabriela HUM a avut o intervenție despre încrederea în noi și în ceilalți: Curajul de a avea încredere începe cu noi înșine. Am aflat mai multe despre stima de sine și despre componentele sale (acceptare, convingere și încredere), am vorbit despre teoria atașamentului a lui John Bowlby și despre cei 5A a lui David Richo (Atenție, Acceptare, Apreciere, Afecțiune și Permisivitate (Allowing în engleză). Am identificat, de asemenea, ce anume poate sta la baza sentimentului de siguranță sau insecuritate uitându-ne la emoțiile pe care le avem și ce se întâmplă în creierul nostru în acele momente.

LDP-C-9-Curajul-de-a-avea-incredere

Seara nu s-a terminat așa, căci am avut parte de o surpriză. Remus VARGA – unul dintre participanți, a dorit să împărtășească ce a învățat din cele 8 din 9 ateliere la care a participat în cadrul proiectului. Nu-l știam pe Remus înainte de acest proiect așa că îi mulțumim și-l felicităm pentru inițiativă și deschidere. Prin intervenția avută, a energizat sala și am reușit să ne luăm la revedere într-o atmosferă veselă și pozitivă.


Iată-ne așadar la final de proiect, moment în care dorim să și MULȚUMIM tuturor celor care au contribuit și ne-au ajutat să transformăm serile de luni în... Luni de poveste!

Mulțumim tare mult tuturor celor care au fost prezenți, au venit la întâlniri, și-au notat idei, s-au implicat, au interacționat sau ne-au oferit feedback!

Dacă ați fost la cel puțin unul dintre cele nouă ateliere Luni de poveste... la Cărturești, ne-ar ajuta mult feedback-ul vostru cu privire la acest proiect!

Mulțumim mult celor care ne-au fost alături în acest proiect în calitate de parteneri: Librăria Cărturești Cluj (pentru găzduire, suport, colaborare și ceaiul delicios din fiecare seară), Editura Publica & Editura Trei (pentru recomandările de cărți pentru fiecare atelier în parte), Cluj.com & BunaDimineata.ro (pentru că ne-au ajutat să promovăm evenimentul online) & Learning Network (pentru suținere).

Mulțumim fotografilor care ne-au ajutat să imortalizăm momente speciale pe parcursul celor nouă întâlniri: Dan TĂUȚAN (atelierele #1, #5, #6, #7, #8, #9), Denisa SEICIAN (atelierele #2, #3) și Grigore SÂNTĂMĂREAN (atelier #4).

Mulțumim fiecărui membru al echipei ATU care s-a implicat (în organizare, în pregătirea și livrarea espresso trainingurilor, în promovarea atelierelor și în susținerea colegilor)!

O parte din înregistrările video ale atelierelor sunt publice aici.

A fost un proiect complex, în care am pus o parte din noi și... Povestea continuă!

Luni-de-poveste-ATU-Consulting

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting