Mihaela BOTEZAN - „Psihicul ridică fizicul”

.

[Mini-interviuri despre Adaptare] 

Mihaela BOTEZAN

Mihaela BOTEZAN este alergătoare de distanță lungă, specializată la 10.000 m și semi-maraton. La ora actuală deține recordul national la 10.000m cu 31:11:24 min, record atins în 2004 la Jocurile Olimpice de la Atena. Aleargă în jur de 30 de km zilnic, scopul ei fiind să alerge la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Mihaela este partener în proiectul START, organizat de Clubul Sportiv Atletic Cluj.

1. Ce experiență majoră de adaptare ai trăit până acum?

Mihaela BOTEZAN: În general viața de sportiv este o adaptare continuă. De fiecare dată, fiecare competiție este diferită. Orice început este greu. Pentru mine, să pătrund în elita internațională, să ajung la startul unor competiții internaționale importante a fost experiența majoră de adaptare. După 7 ani de antrenament, după ce am trecut de perioada junioratului și am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, am simțit că este momentul când sunt pregătită pentru competițiile internaționale. Au apărut rezultatele pe plan national, chiar și prima victorie la o cursă în Istanbul. Îmi doream să concurez cu atlete de culoare, așa că m-am hotărât să merg la un concurs de 15 km în Saint Denise în Franța, lângă Paris. Am contactat organizatorul, dar răspunsul lui a fost unul negativ, nu avea buget pentru cheltuieli legate de transport pentru un sportiv debutant în competiții internaționale, lucru care m-a determinat să îmi doresc și mai mult să ajung la competiția respectivă. Mi-am continuat antrenamentele și căutam soluții pentru a ajunge la Paris. O echipă a Clubului Universitatea Cluj mergea la Paris în perioada respectivă. Fără să stau pe gânduri am plecat la București pentru a primi viză de Franța. După ce am fost respinsă în prima zi, am revenit și a doua zi la Ambasadă cu dosarul complet, urmând ca după-amiază la ora 15:00 să primesc viza mult dorită. Am călătorit toată noaptea de la București la Cluj, mi-am făcut bagajul și m-am urcat în autobuzul care mergea în Franța. Pe drum spre Oradea am aflat destinația autobuzului și am ajuns la concluzia că nu aveam aceeași destinație: Parisul, așa încât în momentul în care am intrat în Franța am coborât în prima gară și mi-am continuat călătoria cu trenul până lângă Paris. Tot ce îmi permiteam era o cazare într-o rulotă pentru următoarele 10 zile când avea loc cursa de 15 km de la Saint Denise.

„Pentru mine, să pătrund în elita internațională, să ajung la startul unor competiții internaționale importante a fost experiența majoră de adaptare.”

Mihaela BOTEZAN 2

După câteva zile am contactat organizatorul pentru a-l ruga să mă primeasca în cursă, acum că sunt în Franța și nu am nevoie de transport. Cu două zile înainte de competiție, cu ultimii bani, mi-am cumpărat bilet spre Saint Denise și o cartelă de telefon, ca să îmi sun părinții și să îi asigur că sunt bine, în siguranță. Ei nu erau la curent cu greutățile (lipsurile) cu care mă luptam pentru a-mi împlini visul de a concura cu cele mai bune alergătoare din lume. Trebuie să precizez că nu aveam bilet de întoarcere în România, iar cu ultimii bani cumpărasem cartela de telefon.

Nu eram deloc speriată, credeam în mine și în anii de antrenament în care am construit zi de zi forma mea sportivă. Era o cursă în care permiteau primele 15 fete sosite. Niciun moment nu mi-am imaginat că nu aș fi printre ele. Am studiat profilul cursei, statisticile cu rezultatele pe ultimii 5 ani, mi-am calculat potențialul rezultat și totul arăta că sunt printre primele 15 concurente.

„Nu eram deloc speriată, credeam în mine și în anii de antrenament în care am construit zi de zi forma mea sportivă.”

A sosit și momentul startului și a început Aventura. Deja știam cum o să cheltui premiul, trebuia doar să confirm. Totul foarte calculat, decurgea după graficul de cursă pe care mi l-am făcut. La km 8 a apărut un moment în care mi-a fost foarte greu, picioarele s-au îngreunat și nu mă mai ascultau, am simțit că totul se năruie, trebuia să găsesc repede soluții. M-am ajutat de băieții din cursă pentru a depăși momentul și a termina cursa pe poziția a 6-a. Cu drag am așteptat seara să primesc premiul pentru a-mi putea lua bilete de întoarcere. Nu știam că premiul va fi un cec pe care vor intra banii peste 2 săptămâni. După negocieri cu organizatorul am primit banii pe loc și m-am putut întoarce în România a doua zi cu avionul.

2. Ce avem de făcut ca să ne adaptăm într-o astfel de experiență? Tu ce ai făcut?

Mihaela BOTEZAN: Concret, trebuie analizate toate șansele. M-am folosit de băieții din cursă, am început să discutăm despre țările noastre, despre locurile de antrenament, despre programele de antrenament, orice care ne-a făcut să ne distragă atenția de la durerea din picioare. Ritmul de alergare din cursă era calculat la viteza de deplasare din timpul antrenamentelor, dar trebuia să îmi confirm că pot să fiu printre primele 15 fete, trebuia să încununez cu o reușită lunile de muncă în antrenament.

3. Care au fost cele mai mari dificultăți pe care le-ai întâlnit pe parcursul procesului de adaptare?

Mihaela BOTEZAN: Dezamăgirea eșecului, faptul că nu pot ajunge acasă sau că nu pot să investesc în mine, în calitatea vitaminelor, echipamentului, alimentației. Era, de fapt, o cursă cu mine însămi. Trebuia să mă motivez repede să merg până la capăt, să nu renunț.

4. Povestește-ne trei lecții pe care le-ai extras din această experiență?

Mihaela BOTEZAN: Mi s-a confirmat ceea ce am învățat în facultate: „Psihicul ridică fizicul”. Atunci când ai senzația că nu mai poți merge departe, o motivație puternică te duce la linia de sosire.

Trebuie să ne setăm obiective înalte pentru a evolua. Între ceea ce suntem și ceea ce ne dorim să fim este ceea ce facem pentru a ne îndeplini obiectivul.

Să nu renunți niciodată să crezi în tine!


180212 Imagine mini-interviu 640x373

În ATU am declarat anul 2018 un an al Adaptării. Ne-am gândit că ar fi interesant să aflăm experiențele de adaptare ale unor oameni care, în anumite contexte, au trăit adaptarea ca un ”must-do”, oameni care trăiesc adaptarea ca parte a vieții lor sau ca parte a muncii lor. Te invităm să citești câteva rânduri scrise de acești oameni, din experiența personală. Sperăm să îți fie de ajutor în propria adaptare!
Dacă dorești să împărtășești o experiență proprie de adaptare, răspunde celor patru întrebări ale mini-interviului și trimite-ne povestea ta la adresa . Poveștile inedite vor fi publicate pe site-ul și pagina de Facebook ATU Consulting, iar povestea cea mai apreciată de cititorii noști va fi premiată în decembrie.

foto: arhiva personală Mihaela BOTEZAN

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting