Poziția ghiocelului – încredere în propria flexibilitate

.

de Simona DAMIAN, trainer

„Esenţa respectului de sine e să ai încredere
în propriile-ţi simţiri şi să fii convins că meriţi fericirea.”
- Nathaniel Branden

Pozitia ghiocelului -incredere în propria flexibilitate

Când ai încredere în tine, ai încredere în ce mai exact? În cunoștințele tale? În abilitățile și talentele tale? În trăirile, emoțiile și instinctele tale? În sufletul tău? În viața ta? În destinul tău? Toate sunt, de fapt, tu. Atât de des mi s-a spus că trebuie să am mai multă încredere în mine și tot la fel de des am simțit că majoritatea celor care-mi spun asta cred, de fapt, că ar trebui să îndrăznesc mai mult, să mă reprezint mai bine, să arăt ce pot. Își doreau ca încrederea în mine să fie vizibilă și pentru ei, să mă vadă altfel decât ca pe un ghiocel sfios.

Pentru mine însă, încredea în mine e ceva foarte intim. Pot să am multă încredere și respect pentru mine însămi, fără să simt nevoia să și arăt acest lucru. Când vorbim despre încrederea în sine, vorbim de fapt despre o imagine a unui om încrezător, sigur pe el, îndrăzneț și optimist. Adică opusul „ghiocelului”. Or, în spatele acestei imagini poate fi un om care are chiar aceste caracteristici, sau altele... care pot fi exact opuse. Încrederea în sine, cu ramificații și rădăcini foarte adânci în ființa noastră, mi se pare atât de complexă și individuală încât nu cred că ne putem compara unii cu alții. Și nu se pune problema dacă ai sau nu încredere în tine. Cred că o avem cu toții, doar că unii mai mult, alții mai puțin, unii mai vizibilă, alții mai puțin vizibilă.

„Pentru mine însă, încredea în mine e ceva foarte intim. Pot să am multă încredere și respect pentru mine însămi, fără să simt nevoia să și arăt acest lucru.”

Mai degrabă se pune problema când am sau nu încredere în mine. Iar acest „când” e momentul schimbării, momentul în care ieșim sau suntem scoși din zona de confort, din zona încrederii, atunci când e nevoie să ne adaptăm la o situație nouă. Iar în acest moment se face trecerea de la încredere în ceea ce sunt - încredere care poate fi foarte statornică, pentru că te cunoști bine și știi ce poți - la încredere în ceea ce pot fi – unde nu prea ai certitudini. Fiind o situație nouă, nu știi la ce să te aștepți, ce resurse să-ți pregătești, ce abilități să pui la bătaie, de unde o să lovească vreun pericol. Cred că în asta rezidă adevărata încredere în tine. Atunci când întâmpini necunoscutul, incertitudinea și ambiguitatea cu deschidere dar nu cu încredere totală, cu curaj dar nu cu nesăbuință, cu optimism dar nu la modul nerealist. Iar această trecere de la ceea ce ești, la ceea ce poți fi e un început de transformare, de germinare, de la sămânță spre floare – deși, în esență, rămâi tot tu.

Dincolo de asta, cred că o latură mai puțin discutată e aceea a încrederii în ceea ce nu poți fi. Simt că ne aflăm în mijlocul unui puternic curent motivațional și artificial pozitiv care vrea să ne forțeze să îndrăznim mai mult, să ne depășim limitele, să credem în imposibil, să schimbăm lumea. Or, el nu e decât un balon de săpun lipsit de conținut, dacă nu are la bază o acceptare de sine sănătoasă și o cunoaștere de sine temeinică. E un ghiocel de plastic perfect, dar încremenit, ca un pitic de grădină. Nu e nimic rău la florile de plastic. Doar că ele nu aduc primăvara. Și ne putem trezi la un moment dat că nu ne-am depășit acele limite, că nu am atins imposibilul și că nici nu am schimbat lumea. O încredere în sine de plastic ne poate arunca cu violență în puțul adânc al dezamăgirii de sine și al eșecului.

„ ...ne aflăm în mijlocul unui puternic curent motivațional și artificial pozitiv care vrea să ne forțeze să îndrăznim mai mult [...]. Or, el nu e decât un balon de săpun lipsit de conținut...”

Așa că eu o să îndrăznesc să spun că uneori e foarte bine să nu ai încredere în tine. Iar ceea ce e perceput uneori ca fiind lipsă de încredere în sine, poate că nu e decât un instinct de conservare sănătos, precauție, grijă. Uneori încrederea în instinctul tău îți spune să nu ai încredere în abilitățile tale. Și asta e foarte bine, pentru că poți astfel să eviți pericole și riscuri prea mari. Din nou, aș zice că e vorba mai mult de „când” decât de „dacă”. Încrederea în sine e ceva viu, flexibil, maleabil, transformabil. O încredere în sine pietrificată nu e decât o idee fixă despre sine. Cu cât creștem mai mult, cu cât ne dezvoltăm noi laturi, noi abilități, cu cât devenim mai complecși, cu atât avem mai mult de cunoscut despre noi, mai multe de acceptat, mai multe laturi ale noastre în care să câștigăm încredere.

Dacă ar fi să concluzionez, din poziția ghiocelului, aș spune că încrederea – în noi și în ceilalți – e ceva ce se câștigă și se recâștigă, se demonstrează și se redemonstrează, cu fiecare moment de schimbare, de adaptare, de transformare. În loc să-i spui cuiva să aibă mai multă încredere în el, arată-i că e demn de încredere. Ca și cu iubirea. Mai puțin se spune, mai mult se arată, se dovedește. Iar asta e valabil și pentru noi înșine. Dacă simțim că nu avem suficientă încredere în noi la un moment dat, poate ar fi bine să încercăm să ne demonstrăm nouă înșine că suntem demni de ea.

Sursă imagine: Gardenia

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting