Câte ceva despre Pasiune - rezultate sondaj

.

de Diana BERINDEI & Andra HANȚĂ

Nu te întreba de ce are nevoie lumea;
întreabă-te ce te face pe tine să prinzi viață. Și apoi mergi și fă acel lucru.
Pentru că lumea are nevoie de oameni care simt viața.
Howard Thurman

Se spune că „la finalul vieții, nu contează anii din viața ta, ci viața din anii tăi" (Abraham Lincoln) sau, altfel spus, că nu putem da zile vieții, însă putem da viață zilelor noastre. Dar oare ce înseamnă oare acest lucru pentru fiecare?

Ei bine, pentru noi cei din ATU, a da viață zilelor înseamnă a fi dedicat, a te dărui, a te implica, a pune pasiune în ceea ce faci, a fi fidel unui scop și valorilor pe care le avem ca indivizi.

Astfel, de pe la jumătatea anului trecut, am început să fim din ce în ce mai preocupați în echipă de ideea de pasiune - Ce înseamnă să trăiești cu pasiune? Ce înseamnă să pui pasiune în ceea ce faci? Ce înseamnă pasiunea? Cât de des simțim că facem lucrurile cu pasiune? Pentru a ne răspunde la aceste întrebări, am realizat un scurt sondaj printre vizitatorii site-ului nostru, întrebându-i ce înseamnă pasiunea pentru ei. Ne-au răspuns 55 de persoane cu vârste între 12 și 60 de ani, majoritatea femei.

În continuare, vă prezentăm punctual rezultatele obținute cu privire la modul în care oameni percep și cum trăiesc pasiunea.

Care sunt primele 3 lucruri care îți vin în minte atunci când auzi cuvântul „pasiune”?

La această întrebare, am primit răspunsuri diverse, interesante și chiar inedite, tocmai de aceea am urmărit să le analizăm atât cantitativ, cât și calitativ. Au existat cuvinte care s-au repetat, dar și mențiuni unice, tocmai de aceea, în imaginea de mai jos, veți găsi o centralizare a conceptelor enunațate cu privire la ideea de pasiune, cele mai frecvente mențiuni fiind reprezentante vizual direct proporțional cu dimensiunea cuvintelor. Remarcăm astfel că pasiunea ne face să ne gândim cel mai adesea la: iubire, plăcere, dedicare, muncă, libertate, bucurie, implicare, dăruire etc.

Pasiunea-top-words

În ceea ce privește partea de analiză calitativă, de profunzime, au rezultat patru mari categorii de răspunsuri, prin care putem privi pasiunea ca:

  • Angajament (ex. dăruire, implicare)
  • Activitate (ex. hobby-urile, cititul, munca etc.) 
  • Emoție (ex. plăcere, dragoste, iubire, curaj, bucurie, încredere etc.)
  • Valoare (ex. libertate, creativitate, spiritualitate, autenticitate etc.

Ce-e-Pasiunea

Prin urmare, dacă ar fi să sintetizăm răspunsurile primite într-o definiție, atunci pasiunea înseamnă a te implica cu dăruire și angajament într-o activitate (sau un proces) care te bucură și te împlinește, în care simți iubire și care îți oferă sentimentul de a fi liber, de a te simți în largul tău.

Care sunt pasiunile tale?

La această întrebare, am făcut în primă fază o analiză cantitativă a pasiunilor enunțate, pe care le-am restrâns acolo unde a fost cazul în categorii mai generale și pe care le-am redat în imaginea alăturată, dimensiunea cuvintelor fiind direct proporțională cu numărul de menționări făcute de respondenți.

Pasiuni-word-cloud

În ceea ce privește pasiunile pe care le au, respondenții au enumerat activități diverse, cele mai multe dintre ele concrete și specifice, pe care le-am diferențiat ulterior în funcție de două verbe: a crea și a interacționa. O parte dintre acțiunile menționate se referă la creație: a scrie, a picta, a dansa, a cânta la un instrument sau a savura produsul artistic, cum este ascultarea muzicii, vizionarea de filme. O altă parte dintre răspunsuri face referire la interacțiunea și conexiunea umană, la a iubi și la interesul pentru a cunoaște „profunzimile ființei umane”.

Ce înseamnă pentru tine să faci ceva cu pasiune?

A-face-ceva-cu-Pasiune

Răspunsurile primite la această întrebare le-am încadrat în trei categorii, după cum urmează:

  • Dăruire (investirea celor mai înalte sentimente, implicarea în muncă, implicare în procesul creator etc.)
  • A fi în prezent (utilizarea timpului la potențial maxim, imersie în prezent, curgere, prezență, contopire etc.)
  • Energie (bucurie, relaxare, lipsa oboselii, motivație, creștere, fericire etc.)

Cele trei mari categorii pe care le-am stabilit sunt arbitrare și subiective - și nu avem pretenția că sunt exhaustive. Totuși, dacă ar fi să încercăm să dăm o definiție rezultată în urma sondajului a ceea ce înseamnă „a face ceva cu pasiune”, aceasta ar porni de la a oferi în mod conștient timp și preocupare, ajungând astfel să nu mai simți trecerea timpului, pentru a te întregi pe tine în timp ce dăruiești.

Atunci când reușești să te imersezi complet în prezent, chiar uitând de tine, de orice necaz, fiind absorbit cu toată ființa ta de ceea ce faci, când timpul și spațiul devin nesemnificative pentru că ești implicat și dedicat în ceea ce faci, pentru că (te) dăruiești din suflet în acest moment și renunți la tine tocmai pentru a te întregi ulterior, de fiecare dată altfel, pentru a putea simți bucurie, împlinire, continuitate și entuziasm - înseamnă că îți trăiești pasiunea și pui pasiune în ceea ce faci!

Cât de des simți că faci lucrurile cu pasiune?

La această întrebare, am urmărit diferențierea în funcție de trei criterii: la nivel personal, la nivel profesional, respectiv în viață, în general. Variantele de răspuns au fost oferite pe o scală likert de la 1 la 5, unde unu înseamnă niciodată și cinci înseamnă întotdeauna.

Frecventa-Pasiunii

Pentru implicarea cu pasiune în viață, în general: 50% dintre participanți simt că fac lucrurile cu pasiune des, în timp ce 42,6% fac lucrurile cu pasiune câteodată. La nivel profesional, 51,9% fac lucrurile cu pasiune des și 31,5% fac lucrurile cu pasiune câteodată. La nivel personal, 59,3% au declarat că fac lucrurile cu pasiune des și 31,5% fac lucrurile cu pasiune câteodată.

Fără a avea pretenția de a generaliza aceste rezultate, jumătate din grupul nostru se implică în pasiuni și consideră că trăiește viața cu pasiune. Ceea ce iese în evidență este nivelul personal, unde 59,3% simt că se implică și pun pasiune în ceea ce fac. În plus, pentru niciuna dintre dimensiunile evaluate, respondenții nu au optat pentru varianta niciodată, ceea ce ne face să „generalizăm” afirmând că pasiunea - în doze diferite - face parte din viață!

În grupul respondenților noștri, statistic, vârsta nu este un criteriu pentru a simți pasiune sau pentru a te implica în pasiunile tale, iar faptul de a avea o anumită meserie nu este un predictor pentru cât de mult simțim pasiune în viața noastră sau pentru implicarea în pasiunea pentru ceva.


Ce ne spun învățații despre pasiune?

Dacă ne întoarcem în urmă cu multe secole, pasiunea era văzută ca o pierdere a rațiunii și a controlului, fiind un cuvânt de origine latină (passio, - onis) ce înseamnă suferință, durere, pătimire. Persoanele pasionate erau considerate sclavii pasiunii lor (Vallerand, 2012). Doar mai târziu, Descartes (1596-1650) și Hegel (1770-1831) pun în evidență calitățile pozitive ale pasiunii, considerând că pasiunea este necesară pentru a atinge cele mai înalte culmi ale împlinirii. De la aceste idei, putem sintetiza faptul că pasiunea e, în esența sa, o formă de durere, însă în același timp e un carburant ce ne motivează și care ne face să mergem înainte și să ne simțim împliniți.

În zilele noastre, un grup de psihologi conduși de Vallerand (Universitatea din Québec) ne oferă modelul dualistic al pasiunii. Aceștia definesc pasiunea ca o înclinație puternică spre o activitate auto-definitorie pe care persoana o place (sau chiar o iubește), o consideră importantă, investind timp și energie în mod regulat. Această definiție oficială se aseamănă cu ceea ce am descoperit și noi în urma sondajului realizat.

Ceea ce Vallerand (2012) aduce suplimentar este observația că exista două tipuri de pasiuni: pasiunea armonioasă și pasiunea obsesivă. Pasiunea armonioasă este văzută similară cu motivația intrinsecă, ea se ajustează, se adaugă, se integrează în viața persoanei, fără a deveni exclusivă. Pasiunea obsesivă este similară motivației extrinseci, având ca scop menținerea stimei de sine, putând deveni de necontrolat. Nerealizarea pasiunii obsesive poate duce la anxietate și vinovăție.

Pasiunea armonioasă presupune flexibilitate și autonomie. În dezvoltarea unei pasiuni, mediul este important și se pare că cel mai dăunător lucru pe care pot să îl facă părinții sau profesorii este să întrebe: „Ai exersat astăzi?”. În felul acesta, pasiunea devine o activitate de făcut pentru că așa trebuie, în loc să rămână o activitate prin care copilul alege să se exprime pe sine.


Pasiunea face parte din viață; depinde însă de fiecare dintre noi cât de mult și cât de intens o lăsăm să se manifeste. În încheiere, vă invităm să vă gândiți din când în când la ce vă face „să simțiți bucurie, împlinire, continuitate și entuziasm”, la ce anume vă determină să uitați de voi și să vă dedicați trup și suflet unui lucru și - după ce găsiți câteva dintre răspunsuri - să vă „dați voie” să primiți mai des lucrurile acelea în viața voastră!

Update iunie 2016:
Pe 7 iunie, ATU împlinește 12 ani de activitate... 12 ani puși sub semnul dedicării și pasiunii pentru învățare și creștere!
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost și ne sunt alături în această călătorie - ne motivați să creștem, să devenim mai buni, să gândim și să livrăm cursuri și programe aparte, adaptate nevoilor voastre și cu impact pe termen lung.
Dorim așadar să împărtășim bucuria și entuziasmul pe care le simțim în aceste momente tuturor celor care ajung pe această pagină - întâmplător sau nu!
#12aniATU

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting