Despre oameni și performanțele lor împreună

.

de Radu SILAGHI, trainer ATU Consulting

Îmi poți lua fabricile, îmi poți arde clădirile, dar
lasă-mi oamenii și voi construi totul din nou.

Henry Ford

TEAM BUILDING-ul - oare despre ce vorbim?

Activăm zi de zi într-un mediu din ce în ce mai competitiv. Un mediu în care, parcă mai mult ca niciodată, se pune accentul pe motivarea angajaților. Organizațiilor li se cere să ofere medii de lucru tot mai armonioase pentru membrii echipei, medii în care noțiuni precum echipă eficientă, leadership, performanță, eficiență ajung să se constituie în factori de diferențiere pentru organizațiile de succes.

Din ce în ce mai multe companii fac apel la programe de Team Building, fiind conștiente de faptul că avantajul competitiv pe piață înseamnă echipe eficiente și nu doar resurse financiare. Dar înainte de toate, ar fi important de găsit o definiție a noțiunii de Team Building. În acest sens, putem spune că termenul de Team Building face referire la o varietate de activități informale, derulate pe parcursul uneia sau mai multor zile, cu participarea unui număr mare de persoane din cadrul companiei, în locații diferite și având ca obiectiv principal dezvoltarea unor abilități specifice ale angajaților.

Despre Managementul de Proiect

.

de Radu COCEAN, trainer ATU Consulting

Comparativ cu alte traininguri, nevoia unui curs de formare în domeniul Managementului de proiect (Project Management – PM) este mai greu de conştientizat. Uneori, companiile pornesc de la presupunerea că utilitatea unui asemenea training apare doar în cazul în care organizaţia foloseşte în mod efectiv proiectele ca instrumente de schimbare. Aşa încât „pentru noi nu e relevant, pentru că nu facem proiecte” e un motiv des invocat de a amâna contractarea unui training de PM pentru un viitor indefinit.

Chiar şi atunci când organizaţiile elaborează şi implementează în mod curent proiecte, consideră că nu au suficient de mulţi angajaţi potenţial interesaţi de subiect – ceva de genul „noi am avea unul sau doi oameni, dar nu putem constitui un grup pentru care să merite să contractăm un asemenea serviciu”.

De ce este nevoie pentru a deveni un bun Formator?

.

de Sergiu TAMAȘ, trainer ATU Consulting

Formator, trainer sau orice altă denumire ne place. Bun psiholog? Actor? Profesor? Toate în același timp și poate ceva în plus, formatorul este un profesionist care poate influența modul în care adulții învață, modul în care gândesc și acționează în situații diverse. Este expertul căruia îi place să transmită ceea ce știe și altora și căruia îi place să faciliteze procesul de învățare al adulților.

Pentru a duce educația adulților la alte standarde și pentru a ne dezvolta creativitatea atunci când învățăm împreună cu ceilalți, avem nevoie de o oarecare investiție de timp – în acest caz o săptămână...pentru un profit pe viață. Profit care se poate măsura în autocunoaștere și dezvoltare personală, o nouă ocupație, o rețea de colaboratori și proiecte, competențe pentru educația adulților și, de ce nu, un venit decent.

Managementul Cabinetului Psihologic

.

de Maria NISTOR, Consultant HR & Nicoleta BANO, Director Vânzări ATU Consulting

Premiera în domeniul consultanţei în management: ATU Consulting vine în sprijinul psihologilor cu un nou serviciu - Managementul Cabinetului Psihologic.

ATU Consulting a început în data de 13 martie 2010 primul modul din seria Managementul Cabinetului Psihologic”, curs ce se adresează psihologilor ca „manageri” ai propriului cabinet individual.

Cursul, unicat în Romania, este susţinut de către specialişti în management general, management financiar şi marketing, parte a echipei ATU Consulting. „Managementul Cabinetului Psihologic vine în sprijinul psihologilor care deţin sau îşi doresc să pună bazele unui cabinet individual. Din momentul deschiderii cabinetului, psihologii devin managerii propriei afaceri. Dar sunt oare pregătiţi să o facă?” declară Gabriela Hum, Directorul Executiv al ATU Consulting.

Cum să cucerim prăbușirea (criză și socionomie)

.

de Radu MĂRINCEAN, Consultant financiar ATU Consulting

Care este legătura dintre piața de capital (bursă), psihologie şi economie? Răspunsul scurt ar fi că există o legătură mult mai strânsă între piaţa de capital şi psihologie decât între piaţa de capital şi economie. Graficul preţurilor pe bursă ar trebui să fie principalul instrument de analiză pentru psihologi (cel puţin pentru cei interesaţi de mentalul colectiv).

Ce este dezvoltarea organizaţională (OD)?

.

de Maria NISTOR, Consultant HR

Pentru a rămâne competitive pe piaţa actuală, organizaţiile trebuie să se schimbe. Există mai multe modalităţi pentru a realiza schimbări adptative pieţei, şi unul dintre cele mai eficiente instrumente este dezvoltarea organizaţională (numită în continuare OD).

OD a apărut în urmă cu aproximativ 50 de ani, cunoscând o evoluţie deosebită în anii '90. De-a lungul istoriei sale, OD s-a dezvoltat ca un domeniu interdisciplinar, folosind modele şi metode din domenii diferite, precum: antropologie, business, consiliere, economie, educaţie, management, comportament organizaţional, psihologie, administraţie publică şi sociologie.

Ce văd în oglindă?

.

de Gabriela HUM, director executiv ATU Consulting

Fereastra lui Johari este un instrument frecvent utilizat în dezvoltarea personală. A fost descris în 1955 de către doi psihologi americani, Joseph Luft și Harry Ingham. Fereastra lui Johari ne dă posibilitatea de a ne cunoaște din două perspective: perspectiva personală și perspectiva celorlalți. Adesea, cele două perspective nu coincid sau coincid puțin, adică ceea ce știm noi despre noi și ceea ce vrem noi să lăsăm să se „vadă" despre noi înafara noastră este cu totul altceva decât ceea ce percep ceilalți despre noi.

Așa că haideți să vedem ce ne spune fereastra lui Johari. Instrumentul presupune existența a doua axe:

Time Management sau Cum să-mi fac timp pentru toate?

.

de Szerena SEER, trainer ATU Consulting

În zilele (săptămânile, lunile) noastre, poate din ce în ce mai des, cu toții ne „împiedicăm" de această întrebare: Cum să-mi fac timp pentru toate?

Dacă acesta ar fi o întrebare bună, ar înseamna că timpul și energia noastră sunt infinite. Sau, măcar am avea această calitate, abilitate, posibilitate „să ne facem" timp: să avem 50 ore în loc de 24 într-o zi (și o noapte).

Ei bine, niciunul dintre noi nu deținem astfel de abilități. Și dacă am fost informată bine, nici timpul, nici energia noastră nu e infinită. Poate va fi într-o zi. Dar până atunci, să rămânem la ideea ca această întrebare e nepotrivită.

Învaţă să asculţi!

.

de Szérena NAGY, Manager Vânzări

We cannot be speakers who do not listen.
But neither can we be listeners who do not speak.

Mahatma Gandhi

Pentru fiecare dintre noi, cel mai important subiect de discuţie este propria persoană. Atunci suntem cel mai fericiţi, când putem vorbi despre noi înşine, despre problemele şi bucuriile proprii. Dacă subiectul conversaţiei este altceva decât propria persoană, interesul şi atenţia scad automat. Comunicarea eficientă începe cu ascultarea celuilalt. Eşti un ascultător bun? Atunci probabil îți merge foarte bine afacerea, te înţelegi excelent cu angajaţii tăi şi clienţii te respectă. Dacă suntem buni ascultători atunci suntem excepţia de la regulă.

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting