Poziția ghiocelului – încredere în propria flexibilitate

.

de Simona DAMIAN, trainer

„Esenţa respectului de sine e să ai încredere
în propriile-ţi simţiri şi să fii convins că meriţi fericirea.”
- Nathaniel Branden

Pozitia ghiocelului -incredere în propria flexibilitate

Când ai încredere în tine, ai încredere în ce mai exact? În cunoștințele tale? În abilitățile și talentele tale? În trăirile, emoțiile și instinctele tale? În sufletul tău? În viața ta? În destinul tău? Toate sunt, de fapt, tu. Atât de des mi s-a spus că trebuie să am mai multă încredere în mine și tot la fel de des am simțit că majoritatea celor care-mi spun asta cred, de fapt, că ar trebui să îndrăznesc mai mult, să mă reprezint mai bine, să arăt ce pot. Își doreau ca încrederea în mine să fie vizibilă și pentru ei, să mă vadă altfel decât ca pe un ghiocel sfios.

Pentru mine însă, încredea în mine e ceva foarte intim. Pot să am multă încredere și respect pentru mine însămi, fără să simt nevoia să și arăt acest lucru. Când vorbim despre încrederea în sine, vorbim de fapt despre o imagine a unui om încrezător, sigur pe el, îndrăzneț și optimist. Adică opusul „ghiocelului”. Or, în spatele acestei imagini poate fi un om care are chiar aceste caracteristici, sau altele... care pot fi exact opuse. Încrederea în sine, cu ramificații și rădăcini foarte adânci în ființa noastră, mi se pare atât de complexă și individuală încât nu cred că ne putem compara unii cu alții. Și nu se pune problema dacă ai sau nu încredere în tine. Cred că o avem cu toții, doar că unii mai mult, alții mai puțin, unii mai vizibilă, alții mai puțin vizibilă.

Ruud Breukers - „Am fost nevoit să accept și să trăiesc cu ideea că nu poți controla totul”

.

[Mini-interviuri despre Adaptare] 

Breukers Ruud nr 5

Cei care au trăit sau au muncit pentru o perioadă într-o altă țară știu sentimentul pe care îl trăiești atunci când te trezești într-un loc nou, înconjurat de oameni necunoscuți, într-o cultură pe care este nevoie să o înțelegi ca să te poți adapta la ea. Plecarea din țara de origine și construirea unei vieți într-o altă țară este una dintre situațiile ce pun la treabă abilitățile de adaptare. În aceste situații îți menții stilul de viață de acasă și trăiești ”ca într-un glob de sticlă”, ceea ce îți poate asigura o ședere temporară în noua cultură, renunți imediat și te întorci acasă sau te adaptezi și rămâi.

Ruud Breuker a decis să rămână. Este olandez la origine și de 9 ani s-a mutat în România, țară în care a decis să trăiască, să muncească, să își întemeieze o familie și să își construiască o ”casa cabana” – cum îi spune el casei de vacanță construită cu mâna lui. Vorbește românește cu accent olandez și a învățat limba română din necesitate – acum 9 ani a venit în țară pentru a conduce o companie din Brad (Hunedoara), unde singura limbă vorbită era româna. Azi locuiește la Cluj și conduce o companie olandeză de producție. L-am rugat să ne povestească ce a însemnat pentru el adaptarea, cum a trăit-o, care au fost dificultățile prin care a trecut și ce lecții a învățat din această experiență. Mai jos sunt câteva dintre experiențele lui Ruud în România, povestite direct și autentic, așa cum spune el că este stilul olandez.

Viața între risc, control și adaptare

.

de Gabriela HUM, director executiv ATU Consulting

180123 Tree on a log

Volatilitatea, incertitudinea, ambiguitatea și complexitatea sunt caracteristici pe care le trăiesc zi de zi, în viața personală, în viața profesională, în relația cu ceilalți, dar și în relația cu mine însămi, și cred că nu sunt singură în acest peisaj. O fi bine, o fi rău (vorba poveștii), cine știe? Deși uneori e dificil de trăit pe termen lung într-o astfel de lume, aceste caracteristici ale vieții aduc cu ele dinamică, surprize, căutare de sens și de resurse de adaptare.

„Însemnări despre viață și învățare” la final de an

.

de Gabriela HUM, director executiv ATU Consulting

Inseamnari-despre-viata-si-invatare

Anul 2017 l-am dedicat Învățării reale, conștiente și asumate și, alături de alte proiecte ce au vizat învățarea, ne-am gândit că ar fi interesant să întrebăm profesioniști din diverse domenii cum învață ei, care a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășoară și ce lecții au învățat pe parcursul vieții. Din cele 12 povești scrise pe parcursul anului se desprind câteva concluzii:

„Ca să faci ceva deosebit în viață trebuie să dezvolți ceea ce e valoros în tine” - Dorel VIȘAN

.

[Însemnări despre viață și învățare] 

Anul 2017 l-am dedicat Învăţării reale, conștiente și asumate şi încheiem seria mini-interviurilor "Despre viață și învățare” alături de Maestrul Dorel VIȘAN. Cu un număr impresionant de roluri interpretate, am vrut să aflăm „secretul” omului care reușește să se transpună cu aparentă ușurință în pielea personajelor interpretate. Te invităm în continuare să te imersezi într-o poveste despre înțelepciune și să reflectezi la învățăturile povestite de Dorel VIȘAN, despre viață, despre destin, despre învățare.

 

1. Cum ați descrie pe scurt povestea alegerii profesiei dumneavoastră?

Dorel Visan

Dorel VIȘAN: Profesia nu întotdeauna se alege. Te alege ea pe tine. E complicat să îți alegi profesia. Sunt părinți care își pregătesc copiii din timp pentru o anumită profesie, de exemplu pentru medicină, pentru arhitectură. Dar de multe ori, sau poate de cele mai multe ori, profesia te alege pe tine printr-o întâmplare. Eu cred ca există o programare în lumea asta și nicio întâmplare nu este întâmplătoare. Orice întâmplare trebuia să se întâmple, și trebuia să se întâmple în momentul acela. Iar actoria nu este o profesie, este exersarea unei vocații. Și am ajuns să o exersez printr-o întâmplare. Lucram în învățământ, predam educație fizică, și m-au văzut niște artiști. Așa am ajuns să mă dezvolt ca actor. Ca să faci ceva deosebit în viață trebuie să apelezi și să dezvolți ceea ce este valoros în tine, ceea ce este esențial în tine.

„A învăța = a experimenta” - Ionuț MANGU

.

[Însemnări despre viață și învățare] 

Pentru ediția din decembrie a mini-interviului în avem ca invitat pe Ionuț MANGU. Ionuț este unul din cei cinci membri ai Trupei Punct ROM în care activează ca vocalist și chitarist. Alături de el, îi regăsim pe Ioan ONIȘOR, Roxana ZĂPÂRȚAN, Răzvan KRIVACH și Andrei MUNTEAN și împreună au nouă premii câștigate la diverse festivaluri de muzică. Genul lor este Acoustic, Folk, Indie Folk cu influențe din alte genuri și reprezintă una dintre cele mai bune trupe de entertainment muzical acustic. Vă invităm să descoperim împreună câteva obiceiuri de învățare ale unui muzician și să aflăm care a fost parcursul profesional al lui Ionuț MANGU!

 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Ionut Mangu1

Ionuț MANGU: Activitatea mi-o desfășor în domeniul muzical-artistic, iar pasiunea pentru muzică am descoperit-o foarte devreme, în anii grădiniței când îngânam cu mare plăcere cântece de-ale lui Tudor Gheorghe, Irina Loghin sau Michael Jackson. Știu, apropierera acestora poate nu e cea mai fericită, dar la vremea aceea eu nu aveam noțiunea de genuri muzicale și reacționam doar la ce îmi crea plăcere. După o perioadă în care am renunțat de două ori la un parcurs muzical, în beneficiul formării mele ca „om al muncii”, în 2009 am făcut un scurt bilanț al felului în care mă făcea să mă simt activitatea pe care o desfășuram și, după ce am încercat să-mi răspund de câteva ori la întrebarea: „Unde te vezi peste X ani?”, am decis să renunț la postul de inginer în Industria Lemnului. Probabil a contat și faptul că în 2008 mi s-a reaprins pasiunea pentru muzică, având după o pauză de mai bine de 10 ani, un nou contact cu scena. De atunci mi-a fost foarte clar în suflet că, odată descoperită pasiunea ce arde în interiorul tău, ești obligat față de tine însuți să-i oferi toată energia și să urmezi cu toată deschiderea oportunitățile ce nu vor întârzia să apară, dându-ți o șansă reală la fericire, la mulțumire, la împăcare cu tine însuți.

Despre ascultarea activă - Auzim, dar ascultăm?

.

de Cosmina CÂMPEAN, Consultant Junior

„Cei mai mulți dintre noi credem, sincer, că suntem buni ascultători. În consecință, foarte puțini credem că este nevoie să dezvoltăm abilitatea de a asculta. De fapt, a asculta cu adevărat e ceva ce foarte puțini reușim, și asta nu pentru că e foarte greu, ci pentru că nu avem antrenament în a asculta eficient. Dacă e să punem asta în cifre, ne folosim această capacitate cam la 25% din potențial (Scott William, Wright University).” - Așa începeam atelierul despre ascultare activă din ultima întâlnire Luni de poveste din această toamnă. 

Definiția mea preferată a ascultării conștiente este aceea conform căreia ascultarea este jumatatea lipsă din comunicare. Fără să ne dorim să epuizăm subiectul, ne-am uitat împreună la ce este și ce aduce ascultarea activă, ce ne oprește să ascultăm cu adevărat și ce putem face să fim buni ascultători. Pentru a ne asuma mai ușor ideile, le-am generat împreună cu participanții la atelier. Acesta este și unul din beneficiile ascultării - lași spațiu celorlalți să vină cu propuneri, pe care le acceptă mai ușor decât dacă ar veni din exterior.

„A învăța înseamnă a accepta faptul că nu știi” - Liana POP

.

[Însemnări despre viață și învățare] 

În mini-interviul lunii, Liana POP ne înveselește cu povestea pe care ne-o spune în legătură cu învățarea prin cuvinte alese cu grijă. Ne povestește despre cum a ajuns să fie dăscăliță și cum a învățat ea din experiență. Vă invităm să urmăriți acest parcurs al pasiunii devenite meserie și, pe final, ce sfaturi ne oferă Liana.

Mara, elevă în clasa Lianei, ne oferă o descriere care surprinde foarte bine felul în care doamna învățătoare a ales să își practice meseria:

„Mie îmi place de Doamna învățătoare deoarece Doamna învățătoare mi-a înscris o pictură la un concurs internațional din Iași și am luat premiul I, uneori facem activități distractive și mergem în excursii super cool!”

 

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Liana POP 1

Liana POP: Mie îmi place să spun că sunt dăscăliță. Când folosesc acest termen pentru descrierea profesiei mele, oamenii se miră și mă privesc lung. Cred că termenul acesta ține de amintirea unei profesii privită cândva cu sfințenie, și de mine, și de ceilalți oameni implicați în educație, și toți suntem implicați în educație: copii, părinți, bunici, adulți fără copii, familiști, nefamiliști, absolut toți oamenii.

Feedback și asertivitate în momente dificile

.

de Ana PASCARU, Trainer

Doi copii, o fetiță și un băiețel, călătoresc cu trenul, fiind deportați spre Auschwitz. Ea, sora mai mare, îngândurată, privește lung, dincolo de oameni, haine, gânduri și înăbușeala din vagonul fără ferestre. Când, deodată, observă că fratelui ei, ce stătea ghemuit, lângă ea, îi lipsește un pantof.
- De câte ori ți-am spus să ai grijă de lucrurile tale și să te aduni odată? Unde ți-e celălalt pantof și ce ai facut cu el?
Băiețelul, cu chipul obosit și ochii căzuți, nu avu putere sa spună nimic. Bâigui ceva neinteligibil și apoi se așternu iarăși vuietul de șine care te goleau pe dinăuntru.
Au trecut anii și fetița a ieșit din lagăr, cu un strop de speranță. Însă nu și-a mai revăzut niciodată fratele.

M-a inspirat extraordinar discursul lui Benjamin Zander, despre Puterea de tranformare a muzicii clasice, care ne transformă pe noi și tranformă și relațiile noastre, în final. Zander dă glas unui gând pe care îl am și eu mereu… că nu ar trebui sa rostim vreodată cuvinte care nu ar putea sta demn, drept ultimele noastre cuvinte către cineva.

Vă invităm cu drag să vă abonați la Newsletterul nostru! Cel mult de două ori pe lună vă vom trimite articole, resurse și informații utile pentru dezvoltarea personală și profesională.
Please wait

Copyright © 2013 - 2015 ATU Consulting