de Radu COCEAN, consultant senior

Introducere în temă

Succesul unui training in-house depinde de interacțiunea dintre trei actori:

Notă: am preferat să ilustrez relația dintre trainer și firma de training în cadrul aceluiași cerc, deoarece, din perspectiva clientului și a participanților, cele două entități reprezintă un tot unitar.

Atunci când vine vorba de adaptare, noi, în calitate de traineri, ne focalizăm atenția foarte mult pe:

[Mini-interviuri despre Adaptare] 

Dan Doru MICU este profesor universitar în cadrul Facultății de Inginerie Electrică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Este câștigătorul uneia dintre cele mai prestigioase burse internaționale, Fulbright Senior Award, în cadrul University of Florida. Bursa se adresează profesorilor, cercetătorilor și profesioniștilor din mediul public și privat din România, este susținută de Statele Unite ale Americii și Guvernul României, se acordă pe o perioadă de 6 luni și implică activități de predare și cercetare la universități de prestigiu din SUA. Pasionat de matematici și în egală măsură de tot ce înseamnă ”uman”, Dan predă cu pasiune pentru matematică, dar și cu drag de oameni. Stilul lui e o îmbinare aparte de directivitate, umor și relaxare. A ales să ne povestească despre adaptarea lui în SUA la sistemul educațional de acolo, timp de șase luni. Și mai ales, despre adaptarea lui înapoi acasă.

de Simona DAMIAN, trainer

„Esenţa respectului de sine e să ai încredere
în propriile-ţi simţiri şi să fii convins că meriţi fericirea.”
- Nathaniel Branden

Când ai încredere în tine, ai încredere în ce mai exact? În cunoștințele tale? În abilitățile și talentele tale? În trăirile, emoțiile și instinctele tale? În sufletul tău? În viața ta? În destinul tău? Toate sunt, de fapt, tu. Atât de des mi s-a spus că trebuie să am mai multă încredere în mine și tot la fel de des am simțit că majoritatea celor care-mi spun asta cred, de fapt, că ar trebui să îndrăznesc mai mult, să mă reprezint mai bine, să arăt ce pot. Își doreau ca încrederea în mine să fie vizibilă și pentru ei, să mă vadă altfel decât ca pe un ghiocel sfios.

Pentru mine însă, încredea în mine e ceva foarte intim. Pot să am multă încredere și respect pentru mine însămi, fără să simt nevoia să și arăt acest lucru. Când vorbim despre încrederea în sine, vorbim de fapt despre o imagine a unui om încrezător, sigur pe el, îndrăzneț și optimist. Adică opusul „ghiocelului”. Or, în spatele acestei imagini poate fi un om care are chiar aceste caracteristici, sau altele... care pot fi exact opuse. Încrederea în sine, cu ramificații și rădăcini foarte adânci în ființa noastră, mi se pare atât de complexă și individuală încât nu cred că ne putem compara unii cu alții. Și nu se pune problema dacă ai sau nu încredere în tine. Cred că o avem cu toții, doar că unii mai mult, alții mai puțin, unii mai vizibilă, alții mai puțin vizibilă.

[Mini-interviuri despre Adaptare] 

Cei care au trăit sau au muncit pentru o perioadă într-o altă țară știu sentimentul pe care îl trăiești atunci când te trezești într-un loc nou, înconjurat de oameni necunoscuți, într-o cultură pe care este nevoie să o înțelegi ca să te poți adapta la ea. Plecarea din țara de origine și construirea unei vieți într-o altă țară este una dintre situațiile ce pun la treabă abilitățile de adaptare. În aceste situații îți menții stilul de viață de acasă și trăiești ”ca într-un glob de sticlă”, ceea ce îți poate asigura o ședere temporară în noua cultură, renunți imediat și te întorci acasă sau te adaptezi și rămâi.

Ruud Breuker a decis să rămână. Este olandez la origine și de 9 ani s-a mutat în România, țară în care a decis să trăiască, să muncească, să își întemeieze o familie și să își construiască o ”casa cabana” – cum îi spune el casei de vacanță construită cu mâna lui. Vorbește românește cu accent olandez și a învățat limba română din necesitate – acum 9 ani a venit în țară pentru a conduce o companie din Brad (Hunedoara), unde singura limbă vorbită era româna. Azi locuiește la Cluj și conduce o companie olandeză de producție. L-am rugat să ne povestească ce a însemnat pentru el adaptarea, cum a trăit-o, care au fost dificultățile prin care a trecut și ce lecții a învățat din această experiență. Mai jos sunt câteva dintre experiențele lui Ruud în România, povestite direct și autentic, așa cum spune el că este stilul olandez.

de Gabriela HUM, director executiv ATU Consulting

Volatilitatea, incertitudinea, ambiguitatea și complexitatea sunt caracteristici pe care le trăiesc zi de zi, în viața personală, în viața profesională, în relația cu ceilalți, dar și în relația cu mine însămi, și cred că nu sunt singură în acest peisaj. O fi bine, o fi rău (vorba poveștii), cine știe? Deși uneori e dificil de trăit pe termen lung într-o astfel de lume, aceste caracteristici ale vieții aduc cu ele dinamică, surprize, căutare de sens și de resurse de adaptare.

de Gabriela HUM, director executiv ATU Consulting

Anul 2017 l-am dedicat Învățării reale, conștiente și asumate și, alături de alte proiecte ce au vizat învățarea, ne-am gândit că ar fi interesant să întrebăm profesioniști din diverse domenii cum învață ei, care a fost una dintre cele mai importante experiențe de învățare în activitatea pe care o desfășoară și ce lecții au învățat pe parcursul vieții. Din cele 12 povești scrise pe parcursul anului se desprind câteva concluzii:

[Însemnări despre viață și învățare] 

Anul 2017 l-am dedicat Învăţării reale, conștiente și asumate şi încheiem seria mini-interviurilor "Despre viață și învățare” alături de Maestrul Dorel VIȘAN. Cu un număr impresionant de roluri interpretate, am vrut să aflăm „secretul” omului care reușește să se transpună cu aparentă ușurință în pielea personajelor interpretate. Te invităm în continuare să te imersezi într-o poveste despre înțelepciune și să reflectezi la învățăturile povestite de Dorel VIȘAN, despre viață, despre destin, despre învățare.

1. Cum ați descrie pe scurt povestea alegerii profesiei dumneavoastră?

Dorel VIȘAN: Profesia nu întotdeauna se alege. Te alege ea pe tine. E complicat să îți alegi profesia. Sunt părinți care își pregătesc copiii din timp pentru o anumită profesie, de exemplu pentru medicină, pentru arhitectură. Dar de multe ori, sau poate de cele mai multe ori, profesia te alege pe tine printr-o întâmplare. Eu cred ca există o programare în lumea asta și nicio întâmplare nu este întâmplătoare. Orice întâmplare trebuia să se întâmple, și trebuia să se întâmple în momentul acela. Iar actoria nu este o profesie, este exersarea unei vocații. Și am ajuns să o exersez printr-o întâmplare. Lucram în învățământ, predam educație fizică, și m-au văzut niște artiști. Așa am ajuns să mă dezvolt ca actor. Ca să faci ceva deosebit în viață trebuie să apelezi și să dezvolți ceea ce este valoros în tine, ceea ce este esențial în tine.

[Însemnări despre viață și învățare] 

Pentru ediția din decembrie a mini-interviului în avem ca invitat pe Ionuț MANGU. Ionuț este unul din cei cinci membri ai Trupei Punct ROM în care activează ca vocalist și chitarist. Alături de el, îi regăsim pe Ioan ONIȘOR, Roxana ZĂPÂRȚAN, Răzvan KRIVACH și Andrei MUNTEAN și împreună au nouă premii câștigate la diverse festivaluri de muzică. Genul lor este Acoustic, Folk, Indie Folk cu influențe din alte genuri și reprezintă una dintre cele mai bune trupe de entertainment muzical acustic. Vă invităm să descoperim împreună câteva obiceiuri de învățare ale unui muzician și să aflăm care a fost parcursul profesional al lui Ionuț MANGU!

1. Cum ai descrie altora cu ce te ocupi și care e pe scurt povestea alegerii profesiei pe care o practici în prezent?

Ionuț MANGU: Activitatea mi-o desfășor în domeniul muzical-artistic, iar pasiunea pentru muzică am descoperit-o foarte devreme, în anii grădiniței când îngânam cu mare plăcere cântece de-ale lui Tudor Gheorghe, Irina Loghin sau Michael Jackson. Știu, apropierera acestora poate nu e cea mai fericită, dar la vremea aceea eu nu aveam noțiunea de genuri muzicale și reacționam doar la ce îmi crea plăcere. După o perioadă în care am renunțat de două ori la un parcurs muzical, în beneficiul formării mele ca „om al muncii”, în 2009 am făcut un scurt bilanț al felului în care mă făcea să mă simt activitatea pe care o desfășuram și, după ce am încercat să-mi răspund de câteva ori la întrebarea: „Unde te vezi peste X ani?”, am decis să renunț la postul de inginer în Industria Lemnului. Probabil a contat și faptul că în 2008 mi s-a reaprins pasiunea pentru muzică, având după o pauză de mai bine de 10 ani, un nou contact cu scena. De atunci mi-a fost foarte clar în suflet că, odată descoperită pasiunea ce arde în interiorul tău, ești obligat față de tine însuți să-i oferi toată energia și să urmezi cu toată deschiderea oportunitățile ce nu vor întârzia să apară, dându-ți o șansă reală la fericire, la mulțumire, la împăcare cu tine însuți.